Ceea ce nu se aude
Deseori î-mi doresc ceva, e ceva ce nimeni nu aude numai eu, e ceva ce nimeni nu ştie numai eu. E ceea ce nu se aude, e un spirit ascuns în tainica sa plăcere, e un al doilea eu care e mai puternic ca mine uneori.
Fantezii la max, viața e o fantezie, visul e o fantezie, totul e fantezie, ce să mai zici
de reaitate. Nu aici realitatea nu întră deloc, încep să mă contopesc cu ceea ce nu
se aude, posibil se aude dar are un auz al său, pentru cei ce pot auzi,, Glasul din
interior e cel mai tăcut, tace, tace, dar cite ar dori să spună, unori e nevoe să-l
ascult foarte atent, dar alteori nici nu-l aud,, Mereu mă gindesc ce ar îi dacă pe o
cipă aş deveni ceea ce nu se aude, atunci ar trebui să fiu eu însâmi, un glas fâră
voce, O privire fără ochi, un glas fără sunent., deparcă sunetul e totul, mai mult face
sensul şi vibrarea sa care te face să tremuri numai gindindute la ia. O lume fară
cuvinte ar fi oare posibi? nu că sunt impotriva vorbiti, pur şi simplu aici merge
vorba. de o înțelegere perfecta, ceea ce e greu de obținut prin multă vorbă, uneori e
deniuns să taci si totul se rezolvă de la Sine.