Fantezii Erotice

Arde soarele, arde ceafa mea... imbracat in costumul meu negru, ma prajesc
ca un nenorocit de ou intr-o ligaie. îmi inving slabiciunile de moment, cu
acelasi efort fitanic cu care apa invinge un baraj, pentru a aduce moarie si
disperare satucului ce sta mai la vale.

intind o mana palida si slaba... prea slaba... si ating usor, ca o senzatie,
cutia metalica imbracata in piele... neagra. cum altfel? inchizatorile sar, clic,
clic, una dupa cealalta cu un zgomot bolnav, vestitior de moarte... cam asa
cum trebuie sa sune si ceasul care ne numara... ne toaca ultimele secunde
din viata... lic clic... in calupuri de cate 60 se duce viata ta... Cutia se
deschide cu un suspin usor si soarele nabadaios se joaca, atinge cu razele
sale ofelu brunat; tremura razele si imi sar în ochi, ma impung dureros... cam
asa cum iti sare in ochi ca ru mai esti tanar, ca ru mai esti iubit de ea, ca esti
singur si probabil asa vei ramane... si cam tot asa te impunge dureros o
senzatie dulceaga, inecacioasa, ca mirosul de cadavru in descompunere.
groteasca, dezgustatoare... care te impinge totusi, sa tragi adanc aer in piept
ca sa o simti mai bine.

Oizei aluneca pe oizel, ca o palma aspra barbateasca mangaind obrazul
femeii iubite. Din reflex mainile mele pun piesa langa piesa, asambleaza
unealta, clic dupa clic (asa se duce si viata ta, suspina un gand pierdut,
undeva inauntrul meu)

Ofzei aluneca pe langa otzel, ca doua trupuri prinse in dansul dulce-amarui
al unei nopti fierbinti de dragoste... si se aseaza cuminte la locul lui, nascand
aducatoarea de moarte.

Ofzei aluneca in otzei, ca un gest obscen... ca un act sexual stilizat paria la
metafora... asemeni fie, cum alunecai in iubita fa, cu miscari lente pline de
dragoste, pasiune, sexualitate, vrand sa ii atingi strafuncturile.

In sfarsit, am terminat... cu un clic final, incarcatorul cu cinsprezece cartuse
se /ipeste de arma... cu mana slabita de atata soare, trag inchizatorul, si simt
cum undeva in interiorul armei, gheara ascutita a extraclorului, scrasneste si
aduce un cartus lucitor ca o raza asculita de soare, în camera de foc. Cu
mana slabita de afata soare... cu aceeasi mana cu care odata am atins
tremurator cea mai alba si mai fina piele din toata lumea... mana mea care a
adus atata placere cu mangaierile ei... acum o sa aduca si altceva.

Strang in brate iubitul meu SteyrAUG, inspir adanc, sa simt pana in inima
mirosul de plastic incins de soare; de otel rece; de pulbere arsa. Ating teava
armei cu buzele stranse, intr-un sarut, si apoi privesc fermecat cum conturul
umed se evapora in aerul apasator de vara... in mirosul de smoala incinsa pe
care il radiaza cu generozitate acoperisul cladirii

Intr-un final, ma intind pe burta, ma fac una cu smoala de pe acoperis... se
lipeste de ea costumul meu nepretuit, si simt cum smoala din sufletul meu se
scurge bolnavicios, incearca sa fuzioneze cu sora ei care acopera cladirea.
Umarul meu drept accepla atingerea armei, o sustine si tremura nerabdator,
abia asteapta sa simia reculul ei, izbitura seaca si nemiloasa ca un punct pus
vietii. imi lipesc obrazul de patul armei si ma incearca aceeasi furnicatura de
placere pe care o simteam atunci cand imi lipeam obrazul de sanul ei... de
pielea ei... Pentru o fractiune de secunda ma intreb de ce ru ii audi respiratia
calma, de printesa adormita... de ce aroma suava a pielii ei nu ma imbata.
Privesc prin luneta, parca î-as privi in ochi pe mine insumi... Privesc intr-o
alta lume, undeva acolo jos sunt niste mici ganganii care masoara grabite
cimentul cu cele doua picioruse ale lor. incearca sa isi vada de viata lor mica
si nesermniiicativa... poate se duc acasa, la o sotie iubitoare... NUI mu trebuie
sa simt nimic, asa cum am jurat, asa cum am scrijelit cu litere putrede in
inima mea, dupa ce EA a plecat. Fara compasiune, fara mila... fara
dragoste... ca, mai ales fara dragoste... pentru ca dragostea... doare.

Caut cu ochiul insensibil de sticla al lunetei... caut culoare de par negru,
cu muante albastrul... o binecunoscuta culoare de par... crucea de atza
aluneca incet pe corpul ei, pe formele ei delicioase, vreau sa o mangai o
ultima data, asa cum sta ea, acolo, in fata Ia Teatrul National... si parca simt
parfumul ei ametitor, mirosul dulce... piele de femeie tanara... frumoasa.
amestecat cu parfumul de trezie salbatica. O mangai de la distanta, si
poposesc pentru o clipita cu crucea de ata, starui pe buzele ei... un ultim
sarut... apoi ma opresc chiar intre ochii ei verzi - albastri... imi tin rasuflarea,
pana cand plamanii ma ard nemilos... caut cu degetul iragaciul armei, si il
ating... il mangai usor... sexual... apoi cu O miscare blanda, cu o mangaiere il
apas incet.

Reculul armei imi rupe umarul, cu un plesnet sec, sugrumat de amortizor,
bucata de metal furios pleaca, uneste cu o linie nevazuta, ochii mei caprui, de
pe acoperisul infercontinentalului, cu ochii aceia verzi-albastri, de jos, din
parcul teatrului... imaginea ei se rupe, dispare smulsa violent din luneta,
cand arma se ridica brusc eliberand samanta de plumb arzator, intr-un
orgasm aducator de... liniste.

Ma dezlipesc scarbit de pe smoala acoperisului si cu maini tremuratoare,
febrile, demontez Steyer-ul si il asez la locul lui, în cutia neagra, piesa langa
piesa in imbratisarea moale a buretelui... Clic clic... se inchide cutia armei,
ca un capac de sicriu inchis pentru a incheia o viata mult prea tanara, un
destin abia inmugurit... lar eu cobor scarile un pic grabit... click click... is
your life... and its ending, one second at a time.

O silueta imbracata intr-un costum demodat, stil "anii '30" se strecoara prin
multime. O silueta slaba, cocosata si palida... atat de palida in contrast cu
ochelarii negri de soare... in contrast cu fofa negra a costumului

incerc sa strabat multimea, dar nu reusesc... se inghesuie romanii, se calca
in picioare... ru pot sa vad nimic din cauza lor... dar printre picioarele
prafuite de bucuresteni, pe asfaltul incins... se prelinge un firicel rubiniu ce
straluceste sub soarele care ma loveste si ma judeca nenduplecat... Un strop,
o picatura se scurge si atinge pantofii negri, pratuiti si ma face sa tresar
speriat.

Ma extrag din menghina umana, din aglomeratie si cobor la metrou, ametit.
scormonind in sufletul meu... cautand ceva... si cred ca am gasit. Dupa atatia
ani, se infiripa de undeva un sentiment placut. un sentiment uitat... cred ca se
chema FERICIRE.