Fantezii Erotice

N-am să scap, în piept port doru
Piste ape, piste munţi:

Vaz că piste mâri Amoru,
Când o vrea îşi face punți
La Carpaţi mi-au adus jalea,
Lor am vrut s-o harăzesc;
Resunetu, frunza, valea,
Apele mi-o îmmulțesct

Mii de pedici, mii de curse
Piste firea toat-a-ntins,
Lorâmi în zădar sunt curse:
Unde-oi merge eu sunt prins.
Se întinde o câmpie

De subt poale de Carpaţi,
Câmp deschis de vitejie

La românii Isudaţi:
Surpături sunt de o parte,
D-un oraş ce a domnit:

O găriț-ncoaci desparte
Un crâng foarte-nveseiit.
„Acolo am eu căşcioară

Pe un vârf de delişor;
Curge-n vale-i o apşoară
Murmurând încetişor.

În potrivă zmăltuite

Dealuri altele se vad,

Ş-in vâlcelile-nforite

Miei pasc, alerg, se joc, şăd.
Lăsând ale lumei mare
Cinsti, nădejdi şi fumuri seci,
Amăgiri cu-ncredințare,
Vrăjmaşi calzi, prieteni reci;
„Acolo cu sănătatea,

Cu odihna însoțit,

Toat-a vieţii bunătatea
Dobândeam eu îmmuţit
Când la vie, la grădină,
Când la câmp de multe ori,
Cu o muncă prea puțină
Pilda dam la muncitori.
Când cu mreji amăgitoare
Vii prindeam pasâri din zbor;
Când prin țevi fulgerătoare,
Cu plumb le-asvârieam omor.
Când cu câinii prin pădure
Vulpe, epure fricos,

Lupul nărăvit să fure

Î] răneam mai cu prisos.
Trăgeam muţi din Iacuința
Ce-au adânc l-a! apei fund;
Câţi, dând la-ngalări credința,
Und lesne îi pătrund.
Muncă, luptă, călărie,
Jocuri, umblete pe jos,
M-intâreau cu veselie,

Şi-mi dau-nvederat folos.
Curaţia şi măsura

Masa mea împodobia,
Mulţumea stomah, ochi, gura;
Dar mă satura d-abia.
Musele, ce-mi sunt dragi foarte,
Aveau ceasul hotărât,
Când cu cei carii n-au moarte
M-intâlneau numaidecăt.
Cu nespusa lor dulceaţă
Minţile mi le-mmulțeau;
Mână, duh, ochi, limbă, viaţă
Toate mi le-nsuflețeau
Atunci cu încredințare
Desluşeam un veac mai bun;
Cu a cărui aşteptare

Răul, oamenii suppun.
D-amarunt privind natura,
Planeţi, răsări, apus,

Stam gândind: Aşa faptura
Cine-ar f-nvârtind de sus?!
Câta slavă se cuvine

ta unul ca EI i-o damt
Ş-insurmi multumit cu mine
Mă duceam şi mă culcam.
Dormind astfel într-o noapte
Somnu-ntâi, ca vre un ceas;
Mă deştept, înțeleg şoapte,
Simţ că de copil e glas.
Strigând întreb: *- Cine este?
Cine-aicea s-a băgat?
Cine-aici fară de veste
A-ndrăsnit de a intrat?”

Mă uit... Ce să văz? Minune!
Prea ciudat un copilaş
Fricos cere ertăciune,

Se roagă s4-i dau lăcaş.
Vaz în spate-i arepi zmulte,
Port frumos, dar sfăşiat:
Gata e! să-mi spue multe,
Eu de somn îngreuiat,
-"Las!- îi zic - om vorbi mâine,
Acum culcă-te de vrei,

De ţi-e foame, iată pâine,
Apă, vin de-i vrea să bei”

- "Dragul meut d-acestea toate -
Zice el - îi multumesc;

Ți-e somn, văz; dar, de se poate,
Oareşce am să-ți vorbesc.
Cât de mic sunt, vezi prea bine,
Nici beau, nici mănânc, nici dorm,
Şi acei ce sunt cu mine
Prea puţine ori adorm.
Somnul, celor care place,

E vrăjmaş omorător,

EH face-n veci de zace

Ş-a mai multă viață mor.

Eu pe tine cu plăcere

Poci să te țiu tot deştept:
Ş-orice-i vrea-ţi dau fâr-a cere,
Să te rogi mult nu aştept.
Vorbind nu ştiu ce vrăji face,
Somnul văz că mi-a perit;
De unde dormeam în pace,
Imbrăcat m-am pomenit.

Tot spre el, nevrând, mă poartă
Un puternic nu ştiu cet
Ce-al ticnitei mele soartă
Fir, când el veni, tâie.
Frumos caută, îmi zâmbeşte,
Mi-e drag, îl iubesc mai mult.
C-o blândeţe e! vorbeşte
D-aş vrea tot ca s4-] ascult
Zice: -"Aici nu este locu
Unde poci eu ca să-ţi spui
Cine sunt, la ce norocu

Mă făcu să mă suppui”.
Binigor mă ia de mână,
Ş-intr-o clipă m-afu eu

În crângşor, unde-o fântâna
Curgând face heleşteu

Pe acelui undă lină

A nopții făclie stând,

îndoită dă lumină

Din oglindă-i s-intorcând.
Pe cer mii de mii de stele
Semânate străluceau;

La câmp focuri de surcele
De departe vapaiau.

Briliant vărsa cu fală

AI fântânei viu susur,

O tăcere, o luceală

Preste tot domnea-mprejur.
Firei, glasul cântăreții
Biândei, dulci privighitori,
Spunea-ntoarcerea verdeții,
Ş-a uminei după nori

Apoi doru-i venea-n minte,
Ea de jale se spârgea,
Nevorbind spunea cuvinte
Ce simirea atingea.

Infoca spuindu-şi tângu,
Subt ea un copaci stufos
Ce de nalt stâpânea crângu
Ne-a dat razem şezând jos.
Ast.loc, el, şi vreme-alege,
Astfel începând vorbi

". Ca e cea mai veche lege
Pe pământ ca-n cer, vei şti,
Cu plăceri, sau cu durere,
Câte trăesc, vor, nu vor,
Curând, ori cu-ntârziere
Stapânite-a fi d-Amor.
„Amor care dumnezeii,

A savesc de Dumnezeu
Ce-nblânzeşte tigri, leii,
Ş-inaiță pe orm, sunt eur.
Câte-a făcut biruințe,

Câte jocuri, cui, mi-a spus;
Cum ia Joiu-nchipuințe;
Ercule cum umple fus.

”. Slavă - zice - îndestulă
Nici o slavă nu-mi era,

AI meu braț viteaz, de hulă,
Pretutindeni m-apara.

lar acuma făr-a prinde

Eu de veste nicidecum,
Fară arcu a-mi întinde,
Fugar m-am trezit pe drum.
Mare foarte a fost jocu

Şi de tot ne-aşteptat:
Într-ascuns viclean norocu
A mea stingere-a lucrat.

A puterei săvărşire,
Frumusețele deplin,

Daruri mari au strâns oştire,
Şi oricăte spui, zic puțin.

La un loc toţi nurii creşte,
Şaisprezece anişori,

Ş-in fetiță-nchipueşte
Fulger de biruitori!

Tocrmai prin această țară
Ce-o ştiam de tot a mea,
D-astiel d-intâmplare-amară
Eu nu mă puteam temea,
Neferit, fară gâtire,

La arme nici mai gândind,
Plin de râsuri, de iubire,

La suppuşii mei venind.
Zaresc, văz aşa copilă,
Abia seama i-am luat,
Când mă afiu fără mila

Tot dodată desarmat.
Norocu gândea să poată,
Ca, prin ea meşteşugind,
Să mâ-njuge-n veci subt roată;
D-abia am scăpat fugind.
Prin păduri coprins de fică,
Alerg, stau, mă uit, ascult:
Mă tem când o fiunză pică;
Deşii mârăcini m-au zmult.
Când mi se părea d-aproape
Ca vrăimaşul m-a sosit,
Nezburând, adesea-n groape
Sărind, eu cădeam zdrobit
A ta bună priimire

C-am scăpat m-a-ncredințat,
Şi d-a lui nelegiuire

C-altu nu e vinovat

Aş zbura d-aş avea stare,
La maică, la dumnezei:

De ruşine mi se pare

Câ n-o să-i mai văz pe ei
Resplătirea imi aprinde
Jeratic nestins în pept,

Şi mirare mă coprinde,

Eu atât, cum mai aştept!
Biruirea mea în grabă

A putut a mă slăbi;

Dar din stare cât mai slabă
Mai curând poci m-întâri.
„Acum voi să se arate

D-am putere eu sau nu,

Ori sunt legile schimbate
După cum norocul vru.
Mişcare puţină face,

Sta, ş-il văz iar se mişcând;
Filomer-atunci, când tace,
Când iar s-aude cântând.
Ea îi simte-ntăi puterea,

Şi cu glas petrecâtor
Tuturor apropierea

'Spune-a dulcelui amor.

Cu ea mii de pâsârele

Se unesc concertuind;

Şi deodată lună, stele,

De tot faţa-şi perd albind.
Saită-n sus, pe lângă focuri
Catator şi ciobânaş;
Preresună-n multe locuri
Dulce glas de iueraş.

Toate se deştept, sint, cere
Magnetul însuflețit

Ce va prin imparechere
Sufletul a f-ndoit.

Se deştept cele-nsoțite
Spre-a-nălța slavă J-Amor;
Ne-nsoțite, despărțite,
Spre-a jâli cel mai trist dor.
Aurora se coboară

Din brațele lui Titon

Veselă şi rumeoară

Pară teama de vrun zvon.
P-a ei cale semânată

De trandafii via feți

Vine, porți deschide-ndată
Zâmbitoarei dimineţi
Focurile-şi respândeşte
Noaptea lor se suppuind,
Norii toți îi aureşte

Viaţa firei înnoind.
Băşicuțele de roă

Ce pe iarbă strălucesc
Câmpului dau zmalturi nuoă,
Florile I-inveselesc.

De miroase îmmulite
Balsam viu din ele dând,
Zefir dulci sufri trimite

Iei şi colo se jucând.
Arătorul ce sileşte

Boii săi cei grei a pas
Cântând spune ce doreşte
Tare răsun-al lui glas.
Plăcute zbierâri de turme,
Aerul îl umple tot:

Tauri grei p-ale lor urme
Apasate mugiri scot.
Caluşaoa d-ala parte,

Lor respunde nichezând;
Ecco prelungind în parte,
Alei glas tot s-înăițând.
Ochiului s-arat grămadă
Turnuri, case, vii, grădini,
Munţi verzi, munţi d-o zăpadă
Lucitoare fiind plini

Ducând apă cânt fetițe.

Mai incolo lângă oi,

Spun, ca ele ciobânițe

Că sunt bine câţi sunt doi.
Eco prea cu îngrijire

AI lor cântec rescântând,
Drag ii duce la simţire

Şi desmiardă orice gând.
Rândurele zbor s-întrece,
C-o aripă răzuesc

Unda, ce-şi torn pe trup rece,
Recorite s-întăresc.

Face fluturi mii să zboare,
Cum va zefiraş uşor;

Albini fac din floare-n floare
Furtişag nestricător.

Se înalţă cu mândrie
Soarele pre rasarit,

Toate lui cu bucurie

Pe loc închinăii trimit

Prin armonie nespusă

De acord unsunator;

Firea e-n mişcare pusă;
Orice ton resun-amort!
Întâțită mi-e simţirea

Acum simț deosebit,
Simţind văz deosebirea

De simţit şi de simţit
Sângele mi s-înnoeşte,
Minţile mi se desleg,

Orice glas mie-mi vorbeşte,
Orice ton eu înțeleg.

Vinele repede-mi bate,

Firei voi să dau respuns,

La simţirile-națate

AI meu glas e neajuns.

Dar mi-e inima deschisă
Ş-in Iauntru ei văzut,

Spune cu o mută zisă

Ca ce simț mi-e prea plăcut!
Ajung ca în aromire,

De plăcere îmbătat,

Când d-Amor cu o zâmbire
Ca din vis sunt deşteptat.

”. Tinere iubite!-mi zice,
Destul, te cunosc acum;

De tine acum ferice,

Acum calci pe al meu drum!
Calcă cu statornicie,

Rabdă tot neostenit,

Ş-orice întâmplare vie

Nu fi desnădejduit!

Ce ai mai scump, mai sfânt, mai mare
Legăminte omeneşti;

Gând, păreri, încredințare,
Toate să mi le iertastit”