Fantezii Erotice

Cuvant inainte:

Zi de zitraim, zambim, ne bucuram, plangem, ne plictisim, ne extaziem intr-o iume
2 noastra, o lume limitata, in care noi suntem centrul universului si restul nu
conteaza. Ne imaginam ca toata lumea traieste ca noi, ca exista lucruri bune si
rele, ca noi suntem altfel, ca noua nu ni se poate intampla ceea ce vedem la
elevizor. Din cand in cand ne facem putin curaj si distingem cu coada ochiului
lumea cealalta, lumea paralela, obscura, O lume urata, o realitate infricosatoare
despre care citim în carti, pe care o vedem în fiime si ne zicern... "Oh, infricosator,
oricum asa ceva nu se intampla în reaitate. *

Capitolul +: Vine furtuna "Noptie sunt toate Ia fet: misterioase, pline de secrete si
de promisiuni. Este momentul in care visele devin realitate si cosmarele capata
consistenta. ” M-a pultin rasul si am închis cartea. Ce tampenii scriu si uni. M-am
uitat la ceas, era ora zece fara cinci. Mai aveam timp. Mam ridicat de pe banca si
m-am dus la un automat de bauturi racoritoare sa imi iau o Cola. M-am urcat in
masina si am deschis cutia un un fior de anticipare. Este amuzant cum unele
bucuri, mici, te fac sa te simti atat de bine. Cand ie sete, sete cu adevarat nu
atunci cand bei cateva guri si i trece, nimic nu se compara cu o bautura rece, care
ti curge pe gat, si tu ramai fara aer, nu nai poti sa respiri, si totusi nu vrei sa te
opresti din baut. Te ustura gatul, îi dau lacrimile, si totusi continui sa bei. Am
deschis putin geamul si am adulmecat. Mirosea & ploaie, înca nu incepusera sa
cada primele picaturi, dar in aer se simtea acel iz de furtuna. Este greu de explicat,
este un miros anume si o senzatie anume, parca ceva te apasa, parca aerul e mai
bogat in ozon. Scrutam cerul si am observat in departare o luminita alb-albastruie.
Dupa cateva secunde s-a auzit si un tune surd. Am verificat din nou ora pe ceasul
de la mana. Zece si patru minute. Se apropia momentul. Mi-am iasat scaunul putin
pe spate, si am închis ochii pe jumalate, cu toata atentia focalizata în oglinzile
retrovizoare. Trebuia sa apara... trebuia sa vina... trebuia.

Reveria mi-a fost intrerupta de refectia a doua luminite care de abia se zareau,
dar care cu fiecare ciipa se conturau din ce in ce mai bine. Doua lumite gemene,
doua felinare în noapte, doua... la naiba, erau doua faruri care se apropiau. Am
perceput si Sunetul motorului, ia inceput departat si surd, dar care crestea in
intensitate si volum pe masura ce masina se apropia. Masina a trecut de mine si a
virat pe prima straduta la dreapta. Mi-am ridicat scaunul, am pus contactul si am
pornit motorul. Distractia în cepe.

Capitoluf 11: *.. si s-a facut lumina”

incepuse sa ploua cu picaturi mari, iar pe strazi deja se formau baltoci în care
luminile de pozitie si exploziile de lumina, cauzate de fulgere, desenau modele
bizare, icurci efemeri, scantei de apa. Urmaream masina din tata mea, defapt
luminile de poziie a acestora, care de abia se zareau in departare. Nu ma femeam
ca prezenta mea poate fi descoperita pentru ca ploaia, si tunetele ocazionale,
acopereau cu prisosinta zgomotul facut de motorul masinii. Vag am vazut cum
stopurile se fac mai rosii si o luminita galbena ce clipea in partea din dreapta a
masinii. Nu trebuie sa fi un geniu sa realizezi ca se pregatea de un nou viraj. Am
apasat ambreiajul si am oprit motorul, ruland ultimii metri in deplina tacere. Am
parcat masina pe marginea soseli, am verificat daca trusa e completa, si m-am dat
jos.

Ploaia mi se lipea de fata si imi intra in ochi, ir vantul ma ingheta pana la oase. SI
cu toate acestea, ma simteam bine. Stiam unde trebuie sa ajung, stiam ce ma
asteapta, stiam cat timp am... asa ca nu ma grabeam. Mi-am bagat mainile în
buzunare si am început sa merg pe marginea drumului gandindu-ma la trecutul
meu, foarte insipid dealtfel. Nu ma puteam gandi ia nimic remarcabil in viata mea,
a nimic iesit din comun, la nimic de care sa fiu mandru, sau de care sa imi fie
rusine. Nu exista nimic de care sa imi aduc aminte cu placere, sau cu durere in
sufiet. Planuri marete? Nu. Ambili personale? Nu. Asteptari de la viitor? Nu. O
viata goala si lipsita de sens, Dar oare... nu toata lumea duce o viata goala si ipsita
de sens? Oare nu acumulam cu totii un tezaur spiritual, amintiri, succese, ambiti,
realizari, care mor odata cu noi? Am castigat Ia Loto, am murit, nu mai conteaza.
Mi-am cumparat o noua masina, voi muri, nu va mai conta. Am ridicat din umeri si
am scuturat din cap dorind sa imi alung gandurile astea idioate.

In fata mea era o casa veche. Veche, dar frumoasa si de bun gust. Cu un etaj, dar
nu foarte mare, cu geamuri si usi din lemn, tigla rosie, pereti albi. Renovata recent.
ara sa j se altereze insa aspectul 'a la epoque”. M-am lipit de perete si am aruncat
o privire pe un gemulet luminat care dadea in bucatarie. De la inaltimea la care ma
aflam, fara sa fisc sa fiu observat dinauntru, vedeam doar niste suvite blonde
cariiontate. Am incercat sa ma fac una cu noaptea(si cu zidul, în parte ca sa ma
protejez de ploaie, in parte ca sa ma camuflez cat mai bine) si sa pandesc fiecare
zgomot dinauntru. Ciinchet de vesela si tacamuri. Un pahar us pe masa, o sticia
desfacuta, un galyait usor, o sticla inchisa, o usa de dulap trantita. Un pahar pus pe
masa, ciinchet de vesela.

Incercam sa imi imaginez ce se intampla inauntru, construiam imagini pe baza
sunetelor care imi proveneau. Este fascinant sa te gandesti ca intre un om,
siguranta relativa oferita de un camin si lumea adevarata, se afla un perete, niste
simple caramizi, pamant comprimat si ars. Ba, chiar si mai putin, un geam subtire
si casabil, transparent si prost izolator fonic. Oamenii nu sunt decat niste struti care
si ingroapa capul în aparatura high-tech, mobila la moda, covoare chic si cateva
urme de arta.

Nu stiu cat a trecut, cat timp am stat in contemplare, dar deodata zgomotele au
incetat, lumina s-a stins si s-a lasat linistea. Am asteptat urmatoarea scena, ca
urmatorul diapozitiv din filmul vietii sa apara în locul binestabiit la coordonatele
spatio-temporale dictate de rutina. Si.. da, minune, s-a intamplat. Lumina de ia
geamul de deasupra, locul in care stiam ca se afla baia, s-a aprins. Nu am stat
mult pe ganduri, si am trecut ia actiune. Am pus mana in buzunar si am luat o rola
de leocoplast din buzunar si am inceput sa o lipesc cu grija pe geamiacui de la
bucatarie. Din fericire, streasina casei ferise de picaturile de ploaie, asa ca banda
se lipea destui de simplu. AM pipait cu grija, sa fiu sigur ca nici o particica de sticla
nu a ramas neacoperita. Satisfacut de inspectie, am tras aer în piept, si am lovit
scurt dar ferm în centrul geamului. S-a auzit un *crac” timid, imposibil de sesizat de
cineva aflat cu un etaj deasupra, subt dus, în conditii de ploaie torentiala. Datorita
jeocoplastului, cioburile nu s-au imprastiat pe jos, iar eu nu am avut decat sa trag
de bucia special lasata in centrul panzei de paianjen, si Voila! Drmul era iiber. Am
aruncat tragmentele de sticla lipite într-un sac pe care ii adusesem cu mine, am
bagat mana pe ceam si am deschis rama goala. Am scos o ianterna mica, tip
creion, din buzunar si am prinso intre dinti ca sa am ambele maini ibere si m-am
strecurat jumatate prin jeam ca sa inspectez camera în care trebuia sa aterizez.
Direct sub mine era o masa, din fericire goala, sau aproape goala, pentru ca fix în
centru se afla o vaza cu flori proaspete. în partea din stanga, lipita de masa de
bucatarie, era un aragaz cu o hota deasupra. Chiar in fata geamului era chivea,
ar în stanga pe un dulapior un cuptor cu microunde. Mai erau niste dulapuri
suspendate, scaune, lucruri care insa nu prea ma interesau. Am stins lanterna si
am pus-o în buzunar. Am coborat cu grija, mi-am luat trusa de scule si am scaladat
din nou micul zid. AM intrat pe jumatate pe gearm, si am pus rucsacul pe masa.
Apoi a urmat partea diicila, strecurarea, cu capul inainte, printr-un geam mic de
bucatarie. Prima data am intins mainile pana am atins suprafata mesei. Ma rugam
ca aceasta sa imi suporte greutatea si sa nu se rastoarne. A fost momentul emotiei
maxime. inima imi batea cu putere, iar palmele imi transpirau. AM intaintat pe
pipaite, strecurandu-ma centimetru cu centimetru, pana am atins marginea blatului,
de care m-am prins cu putere. De acolo, lucrurile au început sa se simpliice. M-am
ras în maini pana am reusit sa bg un genunchi pe geam. Si abracadabra, eram
inauntru

intuneric, liniste. Pasi pe coridor. Un scartait de usa, o geana de lumina, o mana
care se intinde, un deget cu unghia rosie care apasa pe comutator si camera a fost
nundata de lumina. Trupul meu s-a destins ca un arc, atacand-o fulgerator pe ia
spate. I-am pus mana inmanusata peste gura si nas, presandu-i pe chip o panza
inuiata în anestezic.

- Buna frumoas-o, ma asteptai? O ultima treserire de spaima i-a traversat trupul,
un uim gest de suprema teroare can a inteles ce se intampla, inainte de-a isi
piarda cunostinta. Buzele mele erau inca lipite de urechia ei cand e deveni! ca o
cara in bratele mele.