Vid
M-am lasat rasfatata de betia sentimentului ca am fost setata cu o intuitie pustietoare.
Mi-am ascutit simturile, mintea, intr-o inlantuire logica de judecati ale invinovatiri,
pe care je-am crezut mantuitoare. Am vanat cu talent fiecăre stridenta din spusele
ui, am masurat fiecare codeala a priviri sale. Mi-am implantat in radacinile
memoriei fiecare tradare, adevarata sau falsa. Sufletul mi l-am intoxicat cu
presupuneri, carora le-am crosetat cu osteneala si minutiozitate sinucigasa,
impletituri fine de dovezi. Am scotorit în Iazile lui de zestre, indesate cu secrete
uzate si murdare. l-am studiat soaptele, i-am proiectat visele si m-am carpit de
succesul bolnav al rationamentului ca eu si numai eu am avut dreptate. M-am lasat
rasfatata de betia sentimentului ca am fost setata cu o intuitie pustietoare. Cu o
acuitate capabila sa arunce sageata tradarii pana in ultimul edificiu al libertatii
celuilalt. Cu o superioritate indubitabila, cu o inteligenta barbara, imuna ia
pueriitate, la taine. lar despartirea mi s-a parut drept ultima solutie. Apoi am soptit
ar de o suta de ori * nu te mai iubesc, nu mai vreau sa te iubesc” "te-am uitat,
te-am izgonit din inima mea”. Ca sa ma aud. "Te-am iertat” am strigat disperata.
Am repetat printre lacrimi “pot merge mai departe fara tine”. Ca sa ma auda. Am
recitat chinuitor un gand, ca o vraja, ca un leac al imposibilei cicatrizari. Am repetat
supusa, O rugaciune sterila, spre acel spirit ce nu a existat niciodata.
Dar, cand tarziu, într-adevar, inima mi s-a pietrifcat, cand nu am mai avut catre
cine 'sa indrept primul gand, exasperat si gingas al diminetii, cand m-am descatusat
de sfarsirea neincrederii, de nebunia asteptari, de cantecul veninos al chemari,
m-am cutundat intr-o prapastie fara limite. Si, în instrainarea teribila, in care pana si
ecoul tipatului meu a murit de tristete, am simtit din nou acel dor insetat, m-am
sufocat de dorinta de a fi iubita, am cazu in disperarea singuratatii a lipsei unui EL.
Si m-am mai rugat o singura data, cu sufletul înrosit de credinta, sa-mi fie data o
mare dragoste, deplina, nefractionala, rotunda. lar, daca nu se poate, daca totusi,
nu exista în lume povesti fericite, macar o iubire amara sa-mi netezeasca visele.
Macar o iluzie amara sa-mi invie ochii uscati. Macar o iubire plasmuita si fara destin
sa ma tina în stare de veghe, trezita din letargie, atenta.
"Eu imi iau hrana de la iubire; cand iubirea va muri, voi muri si eu; firea mea cu
ibira se hranesta "