epilog
Desi au trcut mai bine de doi ani de cand a plecat de langa mine, urcandu-se la ceruri cel mai bun prieten al meu, un om deosebit: inteligent, cu o minte sclipitoare, bun, tolerant, iertator. Tot timpul acestor ani, in care chipul lui senin mi-a aparut mereu in fata aproape in tot ce faceam, indrumandu-mi parca pasii, imi venea sa strig versurile lui Cosbuc: "Cum pier miseii, Daca pier cei buni asa". Ceea ce e scris mai jos reprezinta ultima scriere si ultimele idei asternute pe hartie de Agrisan. Sunt scrise de cea mai buna prietena a lui, de care aminteste in fantezia: Primul sex din dragoste.
Oare dupa moarte exista alta lume? Si daca exista, oare are internet? Ca tare as
vrea sa citesc parerile voastre ia aceasta scriere. Ca imi dau seama ca de raspuns
nu o sa pot sa va raspund, deoarece înca nu a primit nimeni vreun semnal din acea
lume.
De ce imi pun asemenea intrebare? Hmmm! Da, trebuie sa va spun. Simt ca ma
apropii tot mai mult de acele clipe, cand lasam totul in asta lume si cand ne punem
ot felui de intrebari: cum o sa arate lumea fara noi, de parca cuiva o sa ii pese de
ipsa noastra. Poate cei dragi, în perioada imediat urmatoare, apoi tot mai rar, în
anumite clipe isi vor aduce aminte de noi si ne vor rosti numele, iar din cand în
cand vor aprinde o lumanare si ne vor cuprinde numele in pomeiniciie date la
biserica si uitate in sertarul mesei din pronaos. Ne vor aprinde din cand în cand o
lumanare pe mormant.
In zilele petrecute pe patul rezervei de spital (si nu sunt putine) am avut timp sa
ma gandesc la toale acestea cu mahnire ca nu am putut face tot ce vroiam, de
parca am putea sa facem asa ceva. Poate plec putin cam devreme din aceasta
lume, ca puteam sa fiu inca sprijin copiilor mei, dar mai ales fiicei mele pe care o
as inainte de a-si fi facut un rost in viata. O las pe sotia mea singura, stiind ca nu
sufera singuratatea.
Nu, nu plang, deoarece lacrimi nu mai am, corpul meu nu mai contine lichide.
Nu stiu ale cui pacate le duc, dar m-am impacat cu datul sorti. Intotdeauna m-am
rugat si le-am spus si la alți sa se roage sa nu le dea Dumnezeu cat pot duce. Ca
omul este cel mai puternic animal. lar cand vine vorba de durere - fizica si psihica -
nu are limite in cate poate suferi, Si mie mi s-a cocarjat spinarea de ce mi-a fost
pus in carca. Dar le-am carat pe toate cat a fost nevoie. Si am razbit in viata. Nu
am ajuns pana unde am vrut, dar nici prea jos nu am ramas. Am iubit si femei si
barbati - poate nu atat cat as fi dorit. Dar cu soarta nu poti sa te pui. Si soarata
mi-a adus aceasta boala, caruia inca nu i s-a aflatleac. De cateva luni a plecat
sa-mi deschida drumul vecinul meu, medic eminent. Si unde nu a umblat ca sa se
rateze: din America pana în China. Si tot degeaba.
Ahhh, ce dureri cumplite am. Mainile nu ma mai asculta. Dar parca numai mainile?
Nici în pat nu ma pot intoarce. Dar de maini as avea mare nevoie. Bine ca nu mi-a
uat Dumnezeu mintile. Si ca sunt constient, desi imi dau seama ca orele imi sunt
numarate. Scrie, draga mea, sa apucam sa terminam, deoarece sint ca viata mi se
scurge cu rapiditate. Ce zici iubita mea prietena? Ca o sa-mi revin? Nu mai cauta
sa ma consolezi. Nu mai e nevoie. Sigur, la inceput, cand am aflat diagnosticul, am
fost socat, era cat pe ce sa clachez. Dar mi-am revenit. Nici nu am spus în familie
pana cand mi-am dat seama ca nu o mai pot duce pe picioare mult. De ce sa le fac
griji si nefinisti asa timpuriu. Dar mi-am aranjat ce mai aveam de aranjat, ca sunt
balanta si nu-mi place sa las fucrurile în coada de peste. Sper sa nu fi uitat sa fac
ceva important.
Pana aici am scris ceea ce mi-a dictat, cu vocea lui stinsa, Agrisen.
De aici scriu eu, prietena lui din copilrie.
A ramas cu ochi fixati spre tavan, cu o grimasa a fetei ca urmare a durerii pe care
o suporta fara cracnire. L-am prins de mana, s-a uitat la mine, fata i s-a inseninat.
Am vrut sa apas pe butonul de alarma, sa chem medicul. Mi-a facut un semn usor
din cap sa nu fac acest lucru. M-am ridicat sa-i chem sotia. Mi-a soptit aproape
neauzi: ei i-am spus totulsi nu vreau sa ramana in minte cu scena ultimelor mele
cipe. Mi-am luat adio de ia ea si de la copii asa cum am facut si cu iubitul meu
Vreau ca aceste clipe sa le petrec cu tine. Adio draga mea!
Parca un suflu i-a strabatut corpul, o mica rasuilare si apoi s-a asternut neantul
mortii. Sufletul de o frumusete aleasa a iui Agrisan a plecat dintre noi. În curand
Agrisan va fi o amintire care se va estompa pana la disparitie.
Lacrimile nu ma mai lasa sa continui. Nu mai pot scrie. Poate este incompleta
fantezia, dar s-a sfarsit. Sper sa fie publicate cele doua fantezii, desi nu au
prea mult de a face ci tema site-ului