Fantezii Erotice

Am sa incep prin a scrie un citat "Fericirea e in noi, niciodata în jurul nostru! ".
cine ar fi crezut ca intr-o zi, eu finta realista si indiferenia, rece la toate, am sa cred
acest lucru si, mai mult, am sa-i traiesc! A inceput simplu: eram amici de mai mult
timp si ne intelegeam de minune povestind ore intregi despre vrute si nevrute.
stiam ca o sa ramana doar un bun amic caci nu era genul meu de baiat (eu sunt
mai aventurista si dornica de lucruri inedite iar el era genul de barbat casnic si docil
), asta pana intr-o zicand, de la o lunga plimbare, am hotarat sa mergem la mine
(eram singura acasa ) unde am baut vin... m-am cam ametit asa ca nu am refuzat
cand a inceput sa na sarute... si asta am tacut pana dimineta cand a plecat si a
spus ca ma suna... am ramas surprinsa, credeam ca a doua zi o sa dam uitarii
sarutarile fierbinti si o sa ramanem aceeiasi buni amici.

Dar nu a fost asa, m-a sunat si am tot iesit pana cand am inteles ca suntem mai
mult decat amici si am ramas impreuna... imp de un an si doua luni... ce am trait
cu ei nu a fost realitate, nu, a fost un vis rescris in fiecare noapte... nu stiu cand a
zburat timpul ala, doar stiu ca noi am zburat cu el, am fost doi pescarusi care au
zburat impreuna pana la tarm... de acolo, fiecare a pornit pe drumul sau.

Eram la facultate iar el mai avea un an si termina la Campina... -am asteptat cu
acrimi in ochii saptamana de saptamana sa se intoarca in bratele mele si totul
disparea pentru amandoi cand eram impreuna... nu mai exista timp si spatiu,
prieteni si famile, probleme si greutati... existam noi, unul pentru celalalt si atat.
nu mai am memoria acelor nopti cand ia geam cantau greierii si lumanarea de la
cap palpaia lin, cand luminile se stingeau rand pe rand si melodiile curgeau iar noi
ne pierdeam in bratele celuilalt ca apoi sa ne regasim unul în privirea celuiatt.
simteam contopirea stelelor in palme si trecerea orelor... invatam sa ne iubim cu
acea pasiune cu care inveti sa mergi, cu disperarea ca totul se poate sfarsi intr-o.
i... dar nu, eram prea indragostiti ca sa intelegem ce este despartirea, drumul
nostru nu avea o astfel de finalitate... imi amintesc prima noapte... am mers la
munte doar noi doi... a fost divin... fel am sarbatori! si implinirea unui an... apoi
mi amintesc noaptea în care stateam goi si imbratisati în camera lui si ne-am
logodit (prima data ) cu o verigheta pe care o purtam eu si care era nepretuita
pentru mine... cu ea nu-am logodit, am devenit "sotioara” jui si e! "sotiorul” meu.
romantic... acea verigheta i-am lasat-o lui... si astazi o poarta, cica 'e de la solioara
mea! *... mi-e greu sa rascolesc acum cenusa trecutului caci focul ei inca ma arde.
imi amintesc crampeie din tot... nu stiu, nu pot exprima prin aceste modalitati
imperfecte de comunicare, cwwintele, ce simteam... apoi a terminat scoala si, dupa
un an in care l-am asteptat cu drag, dupa un an de chinuri de dor, am mers cu
parintii lui la Campina ia juramant... apoi l-am primit în bratele mele de unde nu a
mai vrut sa plece.

Am trait zi de zi o viata simpla cand nu aveam nevoie decat de celalalt... a fost
repartizat într-un sat... avea acolo 2 camere... ulima camera a deveni! "casuta
noastra, cuibusor de nebuni” unde ma relaxam n fiecare week-end ( ai mei nu ma
asau sa dorm la el, jucram, aveam scoala ), unde eram o famile... cand imi era
tare dor, daca nu putea veni ella oras, luam ocazia si ajungeam repede ia el... nu
era departe... am inceput acolo sa construim ceva numai al nostru... în prima
noapte care a dormit-o acolo, in sat, pe noua canapea, am dormit langa el, -am
tinut în brate, ram incalzit. ziua ieseam la un suc sau o inghetata... i placea sa
mearga cu mine în oras, era mandru de mine ( mai ales daca ma imbracam în
fustal: ) )... am fost prima lui dragoste si prima iui relatie mai lunga... nu am crezut
niciodata ca am sa ma indragostesc iremediabil de el... si credeam ca o sa pot
renunta usor la el caci ii spuneam mereu ca eu nu o sa fiu sotia lui, mai am destule
de trait ca sa ma leg cu lanturile de cineva ii spuneam ca daca ne-am fi intalnit
peste 3-4 ani, ma csatoream cu el... e adevarat, nu aveam in plan casatoria insa,
i iubeam prea mult ca sa il pierd si, acurm, judecand la rece, sunt sigura ca daca
mai stateam impreuna vreo 2 ani ma maritam cu el... da, as fi fost instare sari dau
ui totul si sa devin a lui definitv... el era INIMIOARA mea iar eu SUFLETZELUL lui

Iubirea este cel mai tare drog si cel mai otravitor vis... dar merita! da, am trait o
iubire vesnica, o fericire pe atunci eterna... pana în ziua cand mi-a spus foarte pe
scurt ca, desi ma iubeste sio va face mereu, trebuie sa ne despartim, ca vrea sa
jraiasca si aliceva, vrea sa fie liber din nou, sa guste putin din fiecare... si ca daca

am fi ramas impreuna, povestea noastra nu avea alt final decat casatoria... m-a
asat in intuneric... daca mi-ar fi spus ca avea pe allcineva sau ca nu mai mai
iubeste, il iertam, insa pentru ca a invocat dorinta mea de ia inceput, aceea potrivit
careia vroiam sa traiesc si altceva, nu am sa-l iert niciodata... asa nu inseamna nu
am sa-l mai iubesc... daca as putea face lucrul asta, as face-o.

Dar nu pot... e blestemul pe care o sa- traiesc pentru ca am avut curajul sa neg
existenta fericiri si a lui D-zeu... dernult, dupa o viata intunecata numai de necazuri,
am spus ca nu maicred in D-zeu si in fericire pentru ca ele nu exista... si am jurat
ca daca vreodata D-zeu imi va demonsta ca exista fericire, voi crede în EI... cu 3
zie inainte sa isi doreasca despartirea, caci nu ne-am despartit imediat, am
incercat prin toate mijloacele posibile sa îi fac sa se razgandeasca.

Plangeam amandoi unul în bratele celuilalt si-l imploram sa nu ma paraseasca.
revin, cu 3 zile inainte, imi amintesc ca dormeam în bratele lui si am inceput sa
plang din senin... m-a intrebat de ce plang si i-am raspuns "Plang pentru ca am
inteles ca m-am inselat... fericirea exista si exista si D-zeu... ii multumesc ca mi-a
demonstrat ca pot fi fericita... si plang de frica de a nu te pierde acum cand, dupa
atata timp, te-am gasit... promite-mi ca nu o sa ma faci niciodata sa sufar...” si mi-a
promis... as putea sa-i urasc ca si-a incalcat primisiunea dupa numai 3 zile, cand
totul mergea pertect:

Dar n-o fac pentru ca mai stiu ceva: oricat de patrata e roata vietii, tot se invarte.
sti ca intr-o zi va plati cu aceeasi moneta... plus dobanda... D-zeu e sus si
vegheaza... ce m-a durut cel mai tare pe langa despartirea aceea din senin, si
acum am lucruri de-ale mele Ia el dar preier sa le iau altadata, acum imi e greu sa-i
vad, m-a durut despartirea. de acea casuta unde era o parte din mine, din sufletul
meu... desi eram despartiti oficial, am mers la Festivalul Vinului la Timisoara si
atunci m-am oprit ia el o noapte pentru a-mi lua la revedere si de ia prietenii lui de
acolo si de la catmarula aceea unde ne amestecam cu secundele si iunecam usor
printre. sutele de ore petrecute acolo in linistea aceea dulce tuiburata doar de
radioul cu ale sale cote ale Dunarii ( doar asta prindeam )... e! a plecat devreme ia
ucru... m-a sarutat ( ultimul sarut) si m-a intrebat daca plec inainte sa se intoarca
ei... eu i-am intrebat daca este sigur ca vrea sa plec definitv.

A dat din cap afirmativ, nici nu putea vorbi, am simtit ca i doare... si nu puteam
intelege de de o face... nici azi nu stiu... am facut curatenie pentru ulima data în
acel loc sfant si plangeam imbratisand camasiie lui... hainele cu care ne imbracam
acolo... i-am lasat un bilete! pe pat, unul pe usa si unul langa radio ( ca pe vremuri
), am privit pentru ultima data carnera incercand sa mermorez fiecare coltisor, am
inchis incet usa pentru a nu-i tulbura inistea si am plecat.

Si acum cand inchid ochii revad fiecare amanunt al camerei de parca as fi acolo,
desi stiu ca acum e probabil o mare dezordine... a mai existat o promisiune
ncalcata.. pentru aceea, va piati dublu... nu certasem dintr-o prostie ( din cauza
unei nunti la care a mers cu altcineva pentru ca eu detestam nuntie ) si i-am spus
ca ma despart de el daca merge la nunta cu fata aceea... dar a mers... iar a doua
zi a inteles ca rm-a pierdut si a venit la mine disperat... vroia sa-l omor... copilarii
atunci m-am razbunat pe ei si l-am facut sa planga în timp ce eu îl priveam rece si-i
reprosam... i-am dat un diazepam sa se calmeze... atunci a avut un impuls si a
venit brusc la mine, a ingenunchiat, si-a scos verigheta de pe deget (aceea de la
mine ) si m-a intrebat daca vreau sa fiu sotia lui... am izbucnit în ras si am raspuns
ca DĂ... a fost o joaca de-a oamenilor mari pentru copii... si a ramas doar o
frumoasa amintire... atat!

Nu am mai plans atat de mult scriind aceasta poveste din ziua in care am plecat
de Ia el, cand l-am privit ultima data si am uitat sa mai respir de durere, cand am
intors capul si am inteles ca l-am pierdut definitv, ca m-am pierdut pe mine si ca
aveam sa nu ma mai regasesc niciodata... Nu mai conteaza trecutul pentru ca
acum traiesc numai în prezent, mi-am interzis sa rememorez clipele acelea pentru
a ma scuti de nopti albe si stații ce m-ar (i bentuit continuu... nu as fi putut merge
mai departe daca nu as fifost atat de puternica si daca nu as fi renuntat a trecut.
inca mai visez uneori dar rar si putin, desi, nu exista zi in care sa nu fie în gandul
meu si nu exista clipa in care nu as renunta a tot în viata doar sa mai fie o zi asa
cum era inainte... nu a inteles niciodata ca eu eram cea care era instare sa faca
absolut totul pentru el, cea care i-a iubit asa cum nu il va tmai iubi nimeni
nicioadata.. am fost sufietzelui lui pereche.

"WISH YOU'RE HERE” MY LOVE.

de adina hasarah